Treceți la conținutul principal

Rugaciune pentru iertarea tuturor pacatelor

Rugăciunea pe care o citeşte arhiereul sau preotul, pentru iertarea tuturor păcatelor celor de voie şi a celor fără de voie şi pentru tot jurământul şi blestemul

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Păstorule şi Mielule, Care ai ridicat păcatul lumii şi ai iertat datoria celor doi datornici şi femeii celei păcătoase i‑ai dăruit iertare păcatelor ei, Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui, Însuţi, Stăpâne, uşurează, lasă, iartă păcatele, nelegiuirile, greşealele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele cu călcare de poruncă şi cu neascultare, ce s‑au făcut de robii Tăi aceştia (N). Şi câte, ca nişte oameni purtători de trup şi vieţuitori în lume, au alunecat de au greşit, cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, în timpul nopţii şi în timpul zilei; sau sub blestem şi afurisenie de la arhiereu ori de la preot au căzut, sau înşişi pe sine s‑au blestemat, sau cu jurământ pe numele lui Dumnezeu s‑au jurat şi l‑au călcat; sau din mânia cea fără socoteală pe vreunul din creştini au afurisit sau au blestemat; sau nebuneşte au vorbit, sau au osândit, sau au clevetit, sau vorbe spurcate au vorbit, sau au pizmuit, sau au minţit, sau au ţinut minte răul; ori cu mânie s‑au pornit, ori s‑au mândrit, ori au viclenit sau camătă au luat, ori s‑au trândăvit, ori în deşert s‑au mărit, ori în iubire de argint au căzut, ori s‑au îmbătat şi au vărsat; sau la fermecătoare şi vrăjitoare şi la descântătoare şi la alţii asemenea acestora au alergat; sau peste măsură au mâncat, sau cu nesaţ au fost şi a doua oară au mâncat; sau desfrânare, sau preadesfrânare, sau sodomie, sau în alt chip oarecare au făcut păcatul desfrânării; ori au bătut, ori au vătămat, ori au lovit, ori pe cineva au scuipat, ori au răpit sau au furat, sau fără milă şi cu scumpete au îngreuiat pe cineva, sau pe săraci n‑au miluit şi nu le‑au făcut bine după puterea lor; sau în gând au hulit, sau de lucruri necuviincioase şi‑au adus aminte, sau au pârât, sau strâmbătate au făcut, sau pe fratele lor l‑au scârbit, sau l‑au urât, sau l‑au amărât; ori la rugăciune şi la cântare stând, mintea lor s‑a abătut la alte viclenii şi deşertăciuni lumeşti; ori ca nişte robi pântecelui s‑au făcut, sau ce nu se cade au vorbit, ori pe ascuns au mâncat sau ceva necurat au mâncat; ori cu semeţie au grăit, sau nebuneşte au râs, sau frumuseţe străină au văzut şi cu dânsa şi‑au rănit inima; ori vorbe deşarte şi netrebnice au grăit, ori de păcatele fraţilor lor au râs şi i‑au osândit, iar ale lor păcate şi nelegiuiri nu le‑au socotit; sau de rugăciune nu s‑au îngrijit; sau poruncile duhovnicilor lor n‑au păzit; ori s‑au lenevit, ori nebăgători de seamă au fost la cele ce aveau de făcut, ori răbdare n‑au avut; sau cu îndrăznire, socotindu‑se a fi înţelepţi, deşertăciuni au grăit, sau au clevetit, sau altceva rău au făcut.
Pentru toate acestea şi altele asemenea acestora, ştiute şi neştiute, câte ca nişte oameni au greşit robii Tăi aceştia, fraţii noştri, Iubitorule de oameni Doamne, miluieşte‑i şi le iartă lor toate. Aşa, Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, ascultă‑ne pe noi care ne rugăm bunătăţii Tale pentru robii Tăi aceştia, fraţii noştri, şi iartă, ca unul Care nu ţii minte răul, toate greşealele şi fărădelegile pe care ca nişte oameni le‑au făcut sau le‑au gândit. Că ei singuri nevrednicii şi păcătoşii mărturisesc înaintea împărăţiei Tale, că acestea şi mai mari decât acestea au făcut. Ci pentru mila Ta, ascultă‑mă pe mine slujitorul Tău, şi‑i izbăveşte pe dânşii de chinul cel veşnic; fă‑i moştenitori veşnicelor Tale bunătăţi, împreună cu toţi care din veac au bineplăcut Ţie, şi‑i învredniceşte pe dânşii fără osândă a se împărtăşi cu înfricoşătoarele şi nemuritoarele Tale Taine, pentru că Tu ai zis, Stăpâne: câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri, şi câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri.
Că Tu singur eşti fără de păcat şi ai putere a ierta păcatele şi Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE DE ÎNDEPĂRTARE A FARMECELOR

Atunci când vrăjile sunt generalizate pe familie, casă, se zice rugăciunea de îndepărtare şi dezlegare a farmecelor şi vrăjilor: „ Î n numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune). Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, ... ; împărate Ceresc, Mângâietorule, ... ; Tatăl nostru care eşti în ceruri.... Apoi: Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie mă rog totdeauna, izbăveşte-mă din stricăciunea chinurilor mele (de 3 ori). Apoi spui Crezul , Psalmul 139, Psalmul 53, Psalmul 24, Apoi rugăciunea pentru sporul casei:   Prea Sfântă Treime, ceea ce eşti în cer şi pe pământ şi vezi toate ce-s pe pământ, eu nu mă pot odihni în casa mea, sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor mei care s-au sculat cu multă

SE CITESC IMPOTRIVA VRAJMASILOR CARE TE ASUPRESC PSALMII

PSALMUL 3   1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;  2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "  3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.  4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.  5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.  6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.  7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.  8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.   PSALMUL 19   l. Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob.  2. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine.  3. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.  4. Dea ţie Domnul

RUGĂCIUNE PENTRU ÎMPĂCAREA CELOR ÎNVRĂJBIŢI

„O, Maică a lui Dumnezeu multpătimitoare, Ceea ce pentru curăţia Ta şi pentru nenumăratele suferinţe îndurate de Tine pe pământ, eşti mai presus decât toate fiicele pământului, primeşte suspinele noastre multîndurată şi ne păzeşte sub acoperământul milostivirii tale, căci alt adăpost şi solire caldă în afară de Tine nu avem, ci Tu, îndrăznire având către Cel născut din Tine, ajută-ne şi ne mântuieşte cu rugăciunile Tale ca fără de oprelişti să ajungem în împărăţia Cerurilor, unde împreună cu Toţi Sfinţii vom cânta Dumnezeului Celui în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” TROPAR  „Despietreşte inimile noastre cele învrăjbite, Născătoare de Dumnezeu, iar năvălirile celor ce ne urăsc le potoleşte şi toată strâmtorarea sufletului nostru o conteneşte. Ridicând ochii la Icoana Ta cea Sfântă ne umilim în faţa suferinţei şi milostivirii Tale pentru noi şi rănile Ţi le sărutăm, iar de săgeţile noastre care Te străpung ne înfricoşăm. Ci Tu, Maică Preamilostivă, nu ne