Rugaciune pentru dureri de cap
Domnului sa ne rugam
Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul
veacurilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si
insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si
vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri
neatinsi i-ai pazit; Doctorul si tamaduitorul sufletelor noastre,
mantuirea celor ce nadajduiesc in Tine, Tie ne rugam si cu umilinta
cerem: departeaza, inlatura, izgoneste toata lucrarea diavoleasca, toata
calea si toata vrajmasia satanei, privirea cea rea, nesatioasa si
pizmasa a ochilor celor facatori de rele a oamenilor pizmasi, de la
robul Tau (N).
Si fie ca, din frumusete sau pentru
putere, ori din intamplare sau din pizma si rautate, i-a venit lui
aceasta neputinta, insuti, Iubitorule de oameni Stapane, tinde mana Ta
cea tare si bratul Tau cel atotputernic si inalt si cerceteaza aceasta
zidire a Ta si-i trimite inger de pace, stapanitor si pazitor sufletului
si trupului, care sa goneasca si sa starpeasca de la ea tot sfatul rau,
toata pizma si deochiul facator de stricaciune al oamenilor rai, ca,
izbavita fiind cu puterea Ta, sa-Ti cante Tie cu multumire: Domnul este
ajutorul meu, si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul; si iarasi:
nu-mi va fi frica de rele, pentru ca Tu cu mine esti; ca Tu esti Domnul
puterii mele, Cel tare si stapanitor, Domnul pacii, Parintele veacului
ce va sa fie.
Asa, Doamne Dumnezeul nostru,
milostiveste-Te spre robul Tau si izbaveste-l de toata stricaciunea si
supararea ce i s-a facut din pizma. Pentru rugaciunile
preabinecuvantatei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea
Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu
rugaciunile arhanghelilor celor cu chip de lumina; ale cinstitului,
maritului proorocului, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale
sfintei si marii mucenite Marina; ale sfantului Stelian; ale
preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea noua; ale sfantului
sfintitului mucenic Elefterie si ale sfantului (N), a carui pomenire
savarsim, si ale tuturor sfintilor Tai.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al
trupurilor noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam
si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si
de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Si stropeste pe bolnav cu apa sfintita,
daca a facut mai intai sfestania, sau cu aghiazma de la Boboteaza. Apoi
preotul pune mana pe capul celui bolnav, zicand aceasta:
Rugaciune
Harul Domnului si Mantuitorului nostru
Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, - zicand: Pe
bolnavi mainile veti pune si bine le va fi, si printr-insii este dat si
noua nevrednicilor slujitorilor Sai, acest har, prin mine smeritul si
nevrednicul preot, sa te tamaduiasca pe tine, fiule si fratele nostru
cel duhovnicesc de toata boala si neputinta sufleteasca si trupeasca ce
te-a cuprins, si sa te daruiasca Bisericii Sale intreg, cinstit,
sanatos, indelungat in zile, bine umbland si facand poruncile lui
Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Comentarii
Trimiteți un comentariu