Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești Izvorul milei, al iubirii și al vindecării, caută cu milostivire spre mine, robul Tău, și nu mă lăsa în întunericul întristării și al neputinței mele. Lacrimile mele au căzut în noapte, iar inima mea a căutat alinare și vindecare. Sufletul meu era tulburat și împovărat, dar eu am strigat către Tine, Doamne, nădejdea celor deznădăjduiți și mângâierea celor cu inima rănită. În inima mea, fă să se verse harul iubirii Tale, Luminează întunericul dinlăuntrul meu și pogoară harul Tău vindecător până în cele mai adânci locuri ale sufletului meu. Doamne, Izvorul milostivirii, fă ca această rugăciune să aducă pace în inima mea, să risipească tulburarea, frica și durerea, și fiecare cuvânt rostit înaintea Ta să fie purtător al harului Tău celui tămăduitor. Mila Ta, Doamne, vindecă sufletul. Mila Ta este lumină pentru cei aflați în întuneric. Mila Ta se odihnește peste inima zdrobită și aduce pace, întărire și nă...
«Vă spun Eu vouă că pentru orice vorbă pe care o vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii» (Matei 12, 36) «Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.» (Efeseni 6, 12) "Cânta măi frate române pre graiul și limba ta, Și lasă cele streine ei de a și le cânta." Anton Pann