Sfinte
Îngere, cel ce stai înaintea pătimaşului meu suflet şi a vieţii mele
celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de la
mine pentru necurăţia mea; nu da loc dracului celui viclean ca să-mi
stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întăreşte mâna mea cea
ticăloasă şi proastă şi mă îndreptează la calea mântuirii.
Aşa, Sfinte Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai înaintea sufletului meu celui ticălos şi a trupului, iartă-mi toate cu câte te-am scârbit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit întru această zi.
Acoperă-mă întru această noapte şi mă păzeşte de toată ispita şi cursa potrivnicului, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu.
Şi te roagă pentru mine către Domnul, să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, robul, bunătăţii Sale. Amin.

Comentarii
Trimiteți un comentariu