Sfinte Antoane,
ocrotitor plin de iubire al sufletelor necăjite, cu inima copleşită de
amărăciune mă închin smerit înaintea icoanei tale. În acest zbucium, la cine aş
putea să alerg ca să-mi redobândesc pacea pierdută, dacă nu la tine? Câtă
încredere nu ar trebui să am în tine, pe care toţi îl numesc sfântul minunilor!
În slava
cerească în care Dumnezeu te-a aşezat ca să-ţi răsplătească virtuţile eroice,
vei putea oare să uiţi pe cel ce suferă pe acest pământ? Pentru rugăciunile
tale Dumnezeu cel atotputernic de atâtea ori a trecut peste legile naturii,
făcând minuni. Va fi oare cu putinţă, ca tocmai acum să rămâi cu inima surdă la
vederea suferinţelor mele? Lumea îşi uită prietenii căzuţi în nenorocire, tu
însă eşti statornic, şi în timp de restrişte împărtăşeşti bunurile cereşti
celor devotaţi ţie.
Fii, deci,
ocrotitorul meu! Te implor, scoate-mă din atâta strâmtorare. Vezi cum sunt
aproape doborât la pământ sub povara nenorocirilor ce mă apasă şi a ispitelor
ce mă încearcă. Nu văd în jurul meu decât întuneric şi deznădejde. O rază de
speranţă găsesc numai în puternica ta ocrotire. Dacă însă, Dumnezeu, în
înţelepciunea sa, socoteşte că nu este bine să mă scape acum, atunci dobândeşte-mi
cel puţin puterea şi harul să le primesc cu resemnare. Astfel - îndurându-le
spre ispăşirea păcatelor mele - mă voi bucura cu tine de o mai mare răsplată în
ceruri. Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu