O slăvite făcătorule de minuni,
Părintele săracilor, care ai descoperit inima zgârcitului îngropată în aur,
pentru harul cel mare ce l-ai primit de la Dumnezeu de a te înduioşa de
necazurile celor nefericiţi, tu ai dus la Dumnezeu toate rugăciunile noastre şi
ai făcut să fie ascultate, primeşte darul cel depunem la picioarele tale pentru
ajutorul nenorociţilor. Fă să fie de folos celor nevoiaşi. Vino cu obişnuita ta
îndurare în ajutorul nostru şi al lor în toate nevoile trupeşti, dar mai ales
în nevoile sufleteşti; ajută-ne acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
Atunci când vrăjile sau farmecele sunt îndreptate asupra familiei ori asupra casei, se rostește această rugăciune pentru îndepărtarea și dezlegarea lor. Textul este mai puțin cunoscut și nu se găsește cu ușurință, motiv pentru care îl publicăm integral, păstrând forma sa tradițională. Rugăciunea se citește în liniște, cu credință și cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când vrăjile sunt generalizate pe familie, casă, se zice rugăciunea de îndepărtare şi dezlegare a farmecelor şi vrăjilor: „ Î n numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune). Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, ... ; împărate Ceresc, Mângâietorule, ... ; Tatăl nostru care eşti în ceruri.... Apoi: Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie...
Comentarii
Trimiteți un comentariu