O slăvite
sfinte Antoane, Dumnezeu ţi-a dat harul minunilor şi, de 800 de ani, tot
săvârşeşti minuni în folosul oamenilor. Într-un chip deosebit te-ai arătat
puternic în aflarea lucrurilor pierdute. La tine alerg cu încredere, ca un fiu
la cel mai bun părinte. Ajută-mă să păstrez mereu harul lui Dumnezeu, iar dacă cumva
aş avea nefericirea să-l pierd, ajută-mă să-l redobândesc. Ajută-mă să am o mai
mare evlavie în slujirea Domnului şi în practicarea virtuţilor şi ca
recunoştinţă a acestor haruri însemnate pentru mântuirea cea veşnică, fă să
găsesc... iar dacă nu se poate, pentru că s-a pierdut, ajută-mă ca să ajung la
această convingere şi să mă liniştesc. Dobândindu-mi acest har, îmi vei arăta
bunătatea ta şi vei face să sporească dragostea şi încrederea mea faţă de tine.
Amin.
Atunci când vrăjile sau farmecele sunt îndreptate asupra familiei ori asupra casei, se rostește această rugăciune pentru îndepărtarea și dezlegarea lor. Textul este mai puțin cunoscut și nu se găsește cu ușurință, motiv pentru care îl publicăm integral, păstrând forma sa tradițională. Rugăciunea se citește în liniște, cu credință și cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când vrăjile sunt generalizate pe familie, casă, se zice rugăciunea de îndepărtare şi dezlegare a farmecelor şi vrăjilor: „ Î n numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune). Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, ... ; împărate Ceresc, Mângâietorule, ... ; Tatăl nostru care eşti în ceruri.... Apoi: Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie...
Comentarii
Trimiteți un comentariu