Treceți la conținutul principal

CANONUL CELOR SAPTE SFINTI ARHANGHELI




1. Sf. Arhanghel MIHAIL – rânduit de DUMNEZEU a ajuta celor aflaţi în primejdii şi biruitor al vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
2. Sf. Arhanghel GAVRIIL – vestitor al tainelor dumnezeieşti.
3. Sf. Arhanghel RAFAIL – tămăduitor al bolilor şi neputinţelor omeneşti.
4. Sf. Arhanghel URIIL – raza focului dumnezeiesc, luminător al celor întunecaţi şi călăuzitor al celor rătăciţi.
5. Sf. Arhanghel SELATIIL – pururea rugător către DUMNEZEU şi îndemnător către rugăciune.
6. Sf. Arhanghel IEGUDIIL – slăvitor de DUMNEZEU şi întăritor al oamenilor pentru tot lucrul cel bun.
7. Sf. Arhanghel VARAHIIL – dătător de binecuvântarea lui DUMNEZEU şi mijlocitor către DUMNEZEU pentru ajutor în facerea de bine.


CANON
DAR vouă de la cel ce este, a fost şi acum vine, precum şi de la cele 7 duhuri ce stau înaintea scaunului Împăratului, Domnul nostru Iisus Hristos.
        
         CÂNTAREA 1
Stih: Sfinte Arh. Mihaile, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Sf. Arh. Mihaile, cel ce stai înaintea Sf. Treimi şi eşti rânduit de la cel prea Înalt pentru a ajuta celor în primejdii izbăveşte-mă şi pe mine (noi), robul tău, de tot necazul.
Stih: Sfinte Arh. Mihaile, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Roagă-te şi goneşte de la mine pe vicleanul diavol şi mă apără de el rupând mrejele lui cele pregătite asupra mea şi îmi păzeşte sufletul şi trupul neîntinat şi mă povăţuieşte şi mă ajută să fac voia lui DUMNEZEU.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sf. Arh. taie pe vrăjmaşii care se luptă cu mine totdeauna ziua şi noaptea vrând a mă afunda în tina fărădelegilor şi arde-i cu sabia ta cea de foc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
Ceea ce ai născut viaţa, pe Iisus Hristos Fiul lui DUMNEZEU, care este însuşi viaţa, învierea şi odihna noastră, te rugăm Stăpână prea curată Fecioară Născătoare de DUMNEZEU să ne izbăveşti de pedeapsa păcatelor (osânda cea veşnică) izbăvindu-ne din chinurile cele veşnice şi vieţii celei veşnice ne învredniceşte.

CÂNTAREA 2
        Este bine să se ştie că a doua cântare a fost dăruita lui Lucifer, dar pentru că a gândit să fie asemenea lui DUMNEZEU a căzut din darul luminii ce i-a fost dat de la DUMNEZEU şi din înger prea luminat a căzut făcându-se înger întunecat (diavol). De aceea cântarea a doua a fost scoasă.

        CÂNTAREA 3
        Stih: Sf. Arh. Gavriile roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
       Sf. Arh. Gavriile, vestitorule al tainelor celor dumnezeieşti, te rugăm să fii şi nouă, robilor lui DUMNEZEU, vestitor al bucuriei mântuirii noastre şi ne arată vrednici locuitori ai împărăţiei celei cereşti.
        Stih: Sf. Arh. Gavriil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
       Te rugăm Sf. Arh. Gavriile să ne fii şi nouă călăuzitor şi de mână aducător către Împărăţia cerească, iar în ceasul sfârşitului arată-te nouă cu bucurie, depărtând de la noi deznădăjduirea, gonind şi ruşinând duhurile răutaţii.
        Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
       Slujitorule al tainelor celor dumnezeieşti, pe diavolul care neincetat caută să vâre în noi pe ascuns săgeţile lui cele otrăvitoare, izgoneşte-l de la noi cu darul ce îţi este dat ţie de la DUMNEZEU, sfărâmă-l şi în nimic să prefaci toate sfăturile vicleanului, izgonindu-l şi alungându-l departe de noi, de unde să nu mai aibă nici o putere asupra noastră.
        Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
    Preasfântă Fecioară, ceea ce ai născut viaţa, pe Iisus Hristos, Fiul lui DUMNEZEU, care a omorât moartea, omoară şi păcatele mele, pe care nu încetez a le săvârşi, rugându-te pentru noi Maică şi Fecioară, ajutându-ne pentru a ne îndrepta şi a nu mai greşi, de a fi vrednici de iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor noastre.
       
       CÂNTAREA 4
       Stih: Sf. Arh. Rafail, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
     Sf. Arh. Rafail, călătoreşte cu noi în toată viaţa noastră şi ne fereşte de căderile în orice fel de păcate arătându-ne pe noi în ceasul sfârşitului a fi gata a întâmpina pe Mirele Hristos, ca bucurându-ne de vestea aceasta să te laudăm pe tine Sf. Arh. iar împreună să laudăm pe DUMNEZEU Făcătorul şi Ziditorul nostru.
     Sf. Arh. Rafaile, cerescule arhistrateg care eşti dăruit de la Dumnezeu cu darul vindecării de orice fel de boală, tămăduieşte-ne sufletul şi trupul păzindu-ne de toate relele, cu rugăciunile şi mijlocirile tale.
       Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
      Te rugăm, apără-ne de toate fiarele cele cumplite, de păzitorii de cai şi de toţi care nu se tem de DUMNEZEU, ne izbăveşte şi ne vindecă de toată răutatea lor ajutându-ne să sporim în credinţă, nădejde şi dragoste faţă de DUMNEZEU şi de aproapele, pentru a putea cu adevărat a te lăuda pe tine păzitorul nostru.
       Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
       Îndreptează-ne căile şi călăuzeşte gândurile noastre Preacurată Fecioară de DUMNEZEU Născătoare la limanul cel lin al nepătimirii şi al curăţirii de orice fel de păcate şi ne miluieşte pe noi nevrednicii şi păcătoşii robii tăi.
      
      CÂNTAREA 5
      Stih: Sf. Arhanghele Uriil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
      Rază a focului celui dumnezeiesc fiind Uriile Arh. luminează-ne cu strălucirile tale şi de focul cel veşnic ne izbăveşte.
      Stih: Sf. Arh. Uriil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
      Întunecarea cea care este întru noi din multă trândăvire şi din gândurile cele spurcate depărteaz-o de la noi, aducând în inima şi sufletul nostru lumina cea pururea fiitoare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu care să fim luminaţi până la sfârşitul vieţii noastre.
      Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
    Patimile trupeşti şi zburdările care se pornesc asupra noastră mai rău că fiarele cele sălbatice opreşte-le, sădind şi înrădăcinând în adâncul inimii noastre frica de DUMNEZEU care este începutul oricărei înţelepciuni.
      Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
     Fiind Domnul şi Mântuitorul nostru la cinste întocmai cu Tatăl şi cu Duhul, care s-a întrupat din preacuratele sângiuiri făcându-se om ca şi noi, dar fără de păcat, numai El putând să ne ajute în toate necazurile, te rugăm Preacurată Fecioară roagă pe Fiul Tău şi DUMNEZEUL nostru să ne mântuiască pe noi păcătoşii, care am greşit mai mult decât toţi oamenii de la Adam şi până în acest ceas, mai mult decât stelele cerului şi nisipul mării.
         
         CÂNTAREA 6
Stih: Sf. Arhanghele Salatiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Slugă a lui Hristos şi păzitorul oamenilor care pe toţi ne scoţi la slujba către Dumnezeu şi ne îndemni la rugăciune, te rugăm soleşte la mila Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi păcătoşii, ca să fim izbăviţi de toată răutatea potrivnicului.
Stih: Sf. Arh. Salatiil roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Te rugăm scoală-ne totdeauna la slujba ce se înalţă de Sf. Biserică către DUMNEZEU, cu osârdie, nerăspândiţi cu mintea şi ne înţelepţeşte ca să ne rugăm în toată vremea, în tot locul şi la tot lucrul Stăpânului şi DUMNEZEULUI nostru cu frică şi cu cutremur, iar după primirea ajutorului să-I aducem mulţumirile noastre din adâncul inimii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Te rugăm păzeşte inima, mintea şi sufletul nostru ca să nu ne afundăm în grijile cele lumeşti şi ne scoate din adâncul fărădelegilor povăţuindu-ne la limanul cel ceresc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
Picătura de umilinţa rourează-ne Stăpană stingând toată arderea cea rea a inimii, îndepărtând toată întristarea şi gândurile cele înşelătoare pentru săvârşirea păcatului, toate le potoleşte.
Mai marilor voievozi ai lui DUMNEZEU, slujitori ai dumnezeieştii slave, povăţuitorii oamenilor, vrăjmaşii diavolilor şi căpeteniile îngerilor vă rugăm să ne ajutaţi în cele ce sunt pentru folosul cel sufletesc.
Zis-ai Iubitorule de oameni în învăţăturile Tale că mulţimea îngerilor se bucură în cer pentru un om care se întoarce prin pocăinţă la DUMNEZEU. Pentru aceasta, eu, cel ce sunt întru mulţimea fărădelegilor, Unule Ştiuitorule al inimilor, Cela ce eşti fără de păcat, pe Tine doresc a Te ruga, Cel ce eşti numai milă şi bunătate, blândeţe şi dragoste adevărată, să Te milostiveşti spre mine păcătosul, trimiţând tuturor celor ce se roagă Ţie – chiar cu nevrednicie – umilinţă, smerenie, tărie şi curaj în recunoaşterea mulţimii păcatelor şi completarea pocăinţei rostite cu limba prin îndeplinirea ei cu fapta, pentru a fi vrednici de iertarea păcatelor.
Tu, ca Cel ce pentru toate ai suferit patimile, moartea pe cruce şi tot pentru făptura Ta ai înviat a 3-a zi pentru a izbăvi neamul omenesc din robia păcatului, că pentru toţi păcătoşii se roagă Ţie mai marii voievozi ai cetelor cereşti împreună cu smerita Ta mamă.

CANTAREA 7
Stih: Sf. Arh. Iegudiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Iegudiile Arhanghele, înţeleaptă slugă a Împăratului Ceresc, întăreşte-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie şi ne învaţă ca întru toate nevoile, necazurile şi scârbele să ne luptăm cu ispitele făcând voia lui DUMNEZEU pentru a putea fi salvaţi de chinurile cele veşnice.
Stih: Sf. Arh. Iegudiile, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Te rugăm dă-ne nouă înţelepciune să facem ce este drept şi plăcut lui DUMNEZEU şi ne păzeşte mintea, inima şi limba, ca să nu mai săvârşim clevetirea cea pierzatoare de suflet, ci neîncetat să ne plângem păcatele noastre ca să primim milă şi îndurare la Dreapta Judecată pentru a fi izbăviţi de focul cel veşnic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sf. Arh. Iegudiile îndeamnă-ne şi ne întăreşte sufleteşte pentru ca să mulţumim lui DUMNEZEU penru toate darurile pe care ni le-a dat şi mai departe să ne ostenim trupul pentru a agonisi cele de trebuinţa acestei vieţi pământeşti şi fii nouă rugător către Domnul Dumnezeu Mântuitorul şi Milostivul tuturor, ca să nu ne răsplătească după faptele noastre cele rele, ci după mila Sa cea mare să ne ierte de tot ce am greşit ca să te laudăm şi să mulţumim ţie mijlocitorul şi rugătorul nostru.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
Ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască, Te rugăm Preasfântă Fecioară şi Maica Domnului Iisus Hristos să ne luminezi cu lumina Fiului Tău şi DUMNEZEUL nostru şi să miluieşti cu rugăciunile Tale pe cei ce cu credinţă aleargă la Tine Preacurată Fecioară.

CÂNTAREA 8
Stih: Sf. Arh. Varahiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Cela ce eşti învrednicit cu darul Blagosloveniei, Sf. Arh. Varahiile, te rugăm îngrădeşte-ne cu binecuvântarea ta cea dumnezeiască ca văzând şi simţind vrăjmaşul diavol cel plin de pizmă împotriva făpturii lui DUMNEZEU, să piară şi să nu se mai poată apropia de noi în vecii vecilor.
Stih: Sf. Arh. Varahiil, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi.
Cu faceri de bine sufletul nostru îl împodobeşte şi îmbogăţeşte, iar trupul îl curăţeşte de patimi şi de orice păcat, ca să ne arătăm vrednici a petrece împreună cu cei drepţi întru împărăţia cerurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Miluieşte-ne pe noi cei fără de nici un ajutor şi te arată nouă în ceasul sfârşitului mângâindu-ne şi uşurându-ne durerile cele cumplite ale morţii şi goneşte pe viclenii diavoli care năvălesc asupra noastră ca izbăviţi fiind de ei să lăudăm pe DUMNEZEU şi pe tine folositorul nostru în vecii vecilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
Spre Tine Preacurată toată nădejdea punându-ne, Sf. Fecioară la îndurările Tale alergăm ca din vătămările cele diavoleşti să ne scoţi biruitori, iar sufletul făcându-l puternic în faţa încercărilor, necazurilor şi slăbiciunilor acestei vieţi trecătoare, să poată fi numărat împreună cu cei mântuiţi.

CÂNTAREA 9
Toate puterile cereşti, Serafimi, Heruviimi, Scaune, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri, rugaţi-vă lui DUMNEZEU pentru noi.
Scaunelor care sunteţi în chipul focului, Serafimilor celor prea luminaţi, Heruviimilor celor cu ochi mulţi vă rugăm ajutaţi-ne să ne izbăvim de focul cel veşnic şi de toate chinurile cele din iad pe noi ticăloşii şi păcătoşii, pentru ca să vă fericim şi să vă mulţumim în Împărăţia Cerurilor în vecii vecilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dumnezeieştilor Puteri, Arhangheli şi Îngeri, slujitori şi slăvitori neincetat ai Sfintei Treimi, vă rugăm salvaţi-ne pe noi, cei ce am facut mai mult voia celui rău, scoţându-ne din calea vrăjmaşului şi călăuzindu-ne pe calea cea stramta a adevăratei pocăinţe pentru a fi vrednici de iertarea păcatelor şi lăudători împreună cu voi ai slavei dumnezeieşti.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.
Ceea ce covârşeşti cu mărirea şi cu slava pe Heruviimi şi Serafimi, pe Arhangheli şi Îngeri, ca pe Cel purtat pe umerii lor, Tu Preacurată Maică şi Fecioară, în pântece şi braţe L-ai purtat, pentru care cu cântări pe Tine totdeauna Te mărim.
Rugăciune către Sfinţii Arhangheli
Ne rugăm vouă Sfinţilor Arhangheli cei ce sunteţi povăţuitorii, păzitorii şi apărătorii făpturilor lui Dumnezeu.
Mai întâi Către tine Sfinte Arh. Mihaile care eşti întâiul stătător înaintea Tronului Prea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi de care eşti rânduit a păzi neamul omenesc, care cu minunile tale şi cu puterea ce-ţi este dată, întotdeuna ieşi biruitor asupra taberelor vrăjmaşilor întorcând lumea la credinţa cea adevărată.

        Rugăciune către Sf. Arh. Mihail

       
       O dumnezeescule Mihaile cel mai întâi între arhangheli, biruitorul demonilor prin puterea dată ţie de la Dumnezeu, te rugăm ceartă şi alungă pe toţi viclenii diavoli care în chip nevăzut duc război împotriva făpturii lui Dumnezeu pe toate fronturile ispitelor, necazurilor şi suferinţelor, pentru ca să ne abată de la calea cea dreaptă şi adevărată, a poruncilor lui Dumnezeu ştiind că noi oamenii suntem slabi şi neputincioşi, înclinaţi spre păcat din tinereţile noastre, de aceea, singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, şi care îl putem primi numai prin rugăciune, uşor ne poate birui. Te rugăm, auzi-ne când te chemăm şi cu puterea ta pre toţi vrăjmaşii noştrii fă-I ca pulberea pe faţa pământului şi ca praful în faţa vântului.
       O, dumnezeescule arhistrateg Mihaile, întâiule domn şi voievod al cereştilor Puteri, o, minunatule Arhanghel păzitorul nostru.
Te rugăm fii nouă ajutător în toate necazurile şi nevoile, în toate nedreptăţile, scârbele, mâhnirile noastre şi ne izbăveşte de toată înşelăciunea diavolească ascultându-ne glasul ori de câte ori te vom chema în necazul nostru şi cu sabia ta cea de foc alungându-i pe toţi vrăjmaşii noştrii, văzuţi şi nevăzuţi.
     O, mare Arhanghele Mihail, te rugăm biruişte-i cu puterea dată ţie de la Dumnezeu pe toţi acei care se împotrivesc nouă şi nu ne lasă în pacea şi liniştea lăsate nouă de la Dumnezeu pentru a-I sluji şi a face Voia Lui. Sf Arh Mihaile, te rugăm izbăveşte-ne de moarte năpraznică, prin accidente, prin cutremure, prin potop, prin foc, prin sabie şi prin războiul cel dintre noi provocat în toată clipa de vrăjmaşul diavol.
      O! Mihaile Arhanghele, Slujitorule al lui Dumnezeu, cel ce eşti rânduit a ajuta celor din primejdii, izbăveşte-ne pe noi, robii lui Dumnezeu, care chemăm în ajutor numele tău, de toate ispitele ce vin asupra noastră de la cel rău pentru a ne opri înainte de a săvârşi păcatul luminându-ne mintea pentru a afla şi înţelege care gânduri ne vin nouă de la Dumnezeu pentru a le îndeplini şi care gânduri ne vin de la diavol pentru a le alunga şi respinge.
      Te rugăm Sf. Arhanghele Mihaile pune pe fugă pe vrăjmaşul şi vicleanul diavol apărându-ne de toate meşteşugirile şi cursele ce le pregăteşte asupra noastră, păzindu-ne şi salvându-ne trupul şi sufletul neîntinat şi fii cu noi permanent ajutându-ne în lupta cu acest neastâmpărat vrăjmaş, pentru a-l putea birui putând urma calea mântuirii cu multă râvnă, hotărâre, credinţă, nădejde şi dragoste faţă de Dumnezeu cel slăvit în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în veci. Amin.

        Iar acum îndrăznesc să vin şi către tine Sf. Arh. Gavrile care ţi s-a dat ţie să fii vestitor a tuturor darurilor dumnezeieşti; al bucuriei, al veseliei, al smereniei, al răbdării, al înfrânării, al iertării, al milosteniei şi a tot gândul cel curat care aduci făptura cea cuvântătoare a lui Dumnezeu din cele mai grele încercări, necazuri, suferinţe şi ispite, în sănătate, smerenie şi în pace şi mai mult fiind înger al darului dumnezeesc, încă ai putere să schimbi gândurile cele rele în gânduri bune, răutatea în bunătate, ura, vicleşugul şi răzbunarea, în dragoste, cinste, sinceritate şi bună înţelegere prin credinţa în Dumnezeu, încă ai putere să preîntâmpini neamul omenesc de orice pericol, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de foamete, de boală şi de tot războiul cel dintre noi pornit din înşelăciunea diavolească.
      Te rugăm Sf. Arh. Gavriile adune şi nouă vestea cea mare a iertării păcatelor aşa cum ai adus vestea cea sfântă şi dumnezeească a naşterii în trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, Prea Sfintei Fecioare Maria, de la tine rămânând praznicul Bunei Vestiri pe care poporul creştinesc ca semn de preţuire îl sărbătoreşte în fiecare an.
        Tot tu ai fost acela care ai adus cea mai mare bucurie omenirii prin sfintele femei mironosiţe, bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ceea ce înseamnă biruinţa vieţii asupra morţii, precum şi biruinţa pentru totdeuna asupra diavolului, cel mai mare vrăjmaş al lui Dumnezeu, împotriva căruia nu îndrazneşte să se lupte direct, ci prin oameni, care sunt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, despre care ştie că din rândul acestora, sfinţii, drepţii şi toţi cei care s-au învrednicit în viaţa aceasta trecătoare de a trăi după modelul şi învăţătura dată de Domnul Iisus Hristos, vor completa numărul îngerilor căzuţi din cer în frunte cu Lucifer, tatăl minciunii şi diavolul, care nu mai are iertare din cauza păcatului mândriei, pentru că numai a gândit să urce cu scaunul său la înalţimea tronului Tatălui Ceresc. Pentru aceasta te rugăm Dumnezeul nostru ajută-ne zi şi noapte să nu cădem şi noi în păcatul mândriei, ci să ne smerim mereu ca vameşul.
      De aceea te rugăm Sf. Arh. Gavriile ajută-ne în toate clipele cele grele ale vieţii noastre, care ne vin nouă de la de la acest vrăjmaş – blestemat de Dumnezeu – care se năpusteşte asupra noastră ca un leu ca să ne piardă şi stie că puţine zile mai are.
      Soarta lui fiind pecetluită şi osânda veşnică îl aşteaptă pe el, oastea lui şi toţi cei care în această viaţă au făcut voia lui, cu toate încercările trimise de Dumnezeu în scopul de a se îndrepta.
      Doamne Dumnezeul nostru, îţi mulţumim că prin Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai învaţat tot ceea ce trebuie să facem, tâlcuindu-ne, fie direct, fie prin Sf. Apostoli, cuvintele Sfintei Scripturi ca să înţelegem, că viaţa aceasta a noastră pe pământ este o luptă continuă între bine şi rău, o luptă cu necazurile, ispitele, suferinţele şi toate nedreptăţile. Această luptă este îngăduita de Dumnezeu, dar având credinţă şi nădejde neclintită că nu ne va lăsa singuri şi la timpul potrivit ne va ajuta să ieşim biruitori.
       Această luptă pentru biruirea răului ne ajuta, ne convinge şi ne întăreşte în credinţa că fără luptă nu este biruinţă, nu este încununare, nu este mântuire.
Ne rugăm către voi toate puterile cereşti, care staţi împrejurul scaunului Celui Prea Înalt şi pururea priviţi la Slava Lui cea dumnezeiască şi neîncetat vă rugaţi pentru mântuirea neamului omenesc, rugaţi-vă şi pentru mine, de trei ori ticălosul şi păcătosul, pentru ca în tot ceasul, momentul şi clipa greşesc cu voie şi fără voie, supărând şi mâhnind bunătatea cea nemăsurata a lui Dumnezeu.
     Recunosc Doamne că mult am greşit în viaţa mea, mai mult decât stelele cerului şi nisipul mării şi pe drept cuvânt cel mai păcătos dintre păcătoşi, eu sunt.
      Că nu este păcat să nu-l fi săvârşit, fie cu mintea, cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, acceptând cu uşurinţă îndemnul diavolului fără a mă gândi în acelaşi timp şi la Tine Doamne, spre a nu ceda în faţa ispitei şi a lupta dupa cuvantul Tau: în lume necazuri veţi avea, dar să îndrăznim la Tine, că Tu prin jertfa pe cruce ai biruit lumea.
     Astfel cât de nevrednic şi păcătos sânt cu mintea mea mărginită nu pot a număra toate păcatele, ci numai Tu care ştii toate, ştii şi păcatele mele. Totuşi pentru a nu fi fără răspuns în faţa Ta, încerc a le spune dupa puterea mea. Am minţit, am clevetit , am desfrânat, am hulit, m-am lăudat, m-am mâniat, am ţinut minte răul, am pricinuit sminteală, sunt neîndurat, nemilostiv, iubitor de argint, de slavă deşartă, iubitor de dezmierdări, lacomul, beţivul, leneşul, pricinuitorul de râs, răspânditul cu mintea, mândrul, nebăgătorul de seamă, am călcat dumnezeieştile porunci şi mai mult decât toţi păcătoşii, ticalosul de mine, pentru că nu iert cu adevărat, din inimă, ci zic doar din buze, însă nu uit şi îmi pare bine de necazul aproapelui, care mi-a facut rău, iar când rostesc rugăciunea Tatăl Nostru, acolo unde spune: şi ne iartă nouă greşalele noastre precum iertăm şi noi, greşiţilor noştriii, mă acuz şi mă osândesc singur pedepsei celei veşnice. O, bunătate a lui Dumnezeu şi îndelunga Ta răbdare, Doamne, care îmi aştepţi pocăinţa până în ultima clipă a vieţii, nici să-ţi mulţumesc nu sunt vrednic.
     Încă nu ai coborat foc din cer pentru a mă arde aici pe pământ şi nu ai desfăcut prăpastia adâncului ca să mă înghită de viu, de aceea cu mare tânguire şi cu lacrimi de umilinţă vă chem pe voi Cereştilor Puteri şi plecat pe genunchi, mă rog către voi să-mi ajutaţi ca începând din acest moment să pun început bun, iar după mărturisirea tuturor păcatelor, să mi le recunosc, cu adevărată căinţă, cu multe lacrimi, cu părere de rău şi zdrobire de inima şi să nu mai greşesc, să merg drept pe calea credinţei în Dumnezeu, până la răsuflarea cea mai de pe urma a vieţii mele.
       Şi mai mult decât toate atunci când voi fi chemat ca să dau răspuns despre cele ce am făcut în această viaţa să aflu şi eu acea bunătate şi milă dumnezeească precum a aflat tâlharul de pe cruce care şi-a recunoscut fărădelegile, pentru că după faptele mele voi rămâne cu caprele în partea cea de-a stânga, înspăimântat de păcatele pe care atunci le voi cunoaşte, pe toate, pe care cu multă uşurinţă le-am făcut, nesocotindu-le a fi păcate. În acestă primejdie de osândit pentru totdeuna, cu adevărat vrednic sunt de cuvintele pe care le va rosti Dreptul Judecător, celor păcatoşi: “Plecaţi de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Alerg către voi Sfinţi Arhangheli, căci voi sunteţi puternici apăratori şi izbăvitori, atâta timp cât mă mai aflu în viaţă şi mai este vreme de pocăinţă, să mă salvaţi şi să mă scoateţi din cumplitele chinuri ale iadului, să trec cu ajutorul vostru vămile văzduhului, unde stăpânitorii lor aşteaptă cu multă nerăbdare să mă oprească în laţul fărădelegilor mele şi să mă ducă în întunericul cel mai dinafară pentru a mă chinui în legăturile cele nedezlegate în vecii vecilor.
       Înduraţi-vă şi mă ajutaţi ca să fiu izbăvit din mâna vicleanului diavol şi la Dreapta Judecată să mă învrednicesc cu rugăciunile voastre pe care în viaţă le-am făcut către voi, să aflu milă, bunătate şi îndurare de la Dumnezeu, pentru a mă trece şi pe mine cu oile în partea dreaptă şi ca împreună cu voi să slăvim neîncetat Prea Slăvitul şi Prea Sfântul Nume al Tatălui, al Fiului şi al Sf. Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE DE ÎNDEPĂRTARE A FARMECELOR

Atunci când vrăjile sunt generalizate pe familie, casă, se zice rugăciunea de îndepărtare şi dezlegare a farmecelor şi vrăjilor: „ Î n numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune). Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, ... ; împărate Ceresc, Mângâietorule, ... ; Tatăl nostru care eşti în ceruri.... Apoi: Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie mă rog totdeauna, izbăveşte-mă din stricăciunea chinurilor mele (de 3 ori). Apoi spui Crezul , Psalmul 139, Psalmul 53, Psalmul 24, Apoi rugăciunea pentru sporul casei:   Prea Sfântă Treime, ceea ce eşti în cer şi pe pământ şi vezi toate ce-s pe pământ, eu nu mă pot odihni în casa mea, sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor mei care s-au sculat cu multă

SE CITESC IMPOTRIVA VRAJMASILOR CARE TE ASUPRESC PSALMII

PSALMUL 3   1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;  2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "  3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.  4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.  5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.  6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.  7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.  8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.   PSALMUL 19   l. Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob.  2. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine.  3. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.  4. Dea ţie Domnul

RUGĂCIUNE PENTRU ÎMPĂCAREA CELOR ÎNVRĂJBIŢI

„O, Maică a lui Dumnezeu multpătimitoare, Ceea ce pentru curăţia Ta şi pentru nenumăratele suferinţe îndurate de Tine pe pământ, eşti mai presus decât toate fiicele pământului, primeşte suspinele noastre multîndurată şi ne păzeşte sub acoperământul milostivirii tale, căci alt adăpost şi solire caldă în afară de Tine nu avem, ci Tu, îndrăznire având către Cel născut din Tine, ajută-ne şi ne mântuieşte cu rugăciunile Tale ca fără de oprelişti să ajungem în împărăţia Cerurilor, unde împreună cu Toţi Sfinţii vom cânta Dumnezeului Celui în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” TROPAR  „Despietreşte inimile noastre cele învrăjbite, Născătoare de Dumnezeu, iar năvălirile celor ce ne urăsc le potoleşte şi toată strâmtorarea sufletului nostru o conteneşte. Ridicând ochii la Icoana Ta cea Sfântă ne umilim în faţa suferinţei şi milostivirii Tale pentru noi şi rănile Ţi le sărutăm, iar de săgeţile noastre care Te străpung ne înfricoşăm. Ci Tu, Maică Preamilostivă, nu ne