Treceți la conținutul principal

Decalogul Ieromonahului Savatie Bastovoi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută, pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori, ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau, ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar.  Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare dată, că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă, despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale, ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală -  principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă, te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea. 

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE DE ÎNDEPĂRTARE A FARMECELOR

Atunci când vrăjile sunt generalizate pe familie, casă, se zice rugăciunea de îndepărtare şi dezlegare a farmecelor şi vrăjilor: „ Î n numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune). Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, ... ; împărate Ceresc, Mângâietorule, ... ; Tatăl nostru care eşti în ceruri.... Apoi: Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie mă rog totdeauna, izbăveşte-mă din stricăciunea chinurilor mele (de 3 ori). Apoi spui Crezul , Psalmul 139, Psalmul 53, Psalmul 24, Apoi rugăciunea pentru sporul casei:   Prea Sfântă Treime, ceea ce eşti în cer şi pe pământ şi vezi toate ce-s pe pământ, eu nu mă pot odihni în casa mea, sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor mei care s-au sculat cu multă

SE CITESC IMPOTRIVA VRAJMASILOR CARE TE ASUPRESC PSALMII

PSALMUL 3   1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;  2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "  3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.  4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.  5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.  6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.  7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.  8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.   PSALMUL 19   l. Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob.  2. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine.  3. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.  4. Dea ţie Domnul

RUGĂCIUNE PENTRU ÎMPĂCAREA CELOR ÎNVRĂJBIŢI

„O, Maică a lui Dumnezeu multpătimitoare, Ceea ce pentru curăţia Ta şi pentru nenumăratele suferinţe îndurate de Tine pe pământ, eşti mai presus decât toate fiicele pământului, primeşte suspinele noastre multîndurată şi ne păzeşte sub acoperământul milostivirii tale, căci alt adăpost şi solire caldă în afară de Tine nu avem, ci Tu, îndrăznire având către Cel născut din Tine, ajută-ne şi ne mântuieşte cu rugăciunile Tale ca fără de oprelişti să ajungem în împărăţia Cerurilor, unde împreună cu Toţi Sfinţii vom cânta Dumnezeului Celui în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” TROPAR  „Despietreşte inimile noastre cele învrăjbite, Născătoare de Dumnezeu, iar năvălirile celor ce ne urăsc le potoleşte şi toată strâmtorarea sufletului nostru o conteneşte. Ridicând ochii la Icoana Ta cea Sfântă ne umilim în faţa suferinţei şi milostivirii Tale pentru noi şi rănile Ţi le sărutăm, iar de săgeţile noastre care Te străpung ne înfricoşăm. Ci Tu, Maică Preamilostivă, nu ne