Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești calea, adevărul și viața și ai călătorit împreună cu sluga Ta Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus. Însuți, Stăpâne, călătorește și cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea. Trimite-mi Îngerul păzitor, precum lui Tobie, să-mi fie povățuitor și să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, astfel, cu pace, sănătate și cu bună sporire, să mă întorc întru ale mele și toată viața mea să preamăresc preacinstitul și de mare cuviință Numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Citește și: Rugăciune pentru călătorie
Comentarii
Trimiteți un comentariu