Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată
Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc
corăbiile!
El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.
Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.
Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!
Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi
să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului
nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este
cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare
păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta
strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului.
Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi
să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.
Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai
mărită fără de asemănare decât Serafimii.
Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu