Treceți la conținutul principal

Rugăciune de cerere către Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea



Facere a lui Pavel Monahul din Mănăstirea Făcătoarei de bine


Nepătată, neîntinată, fără  prihană, Preacurată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta, L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o ; ceea ce eşti singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare nu te scârbi de mine, cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri şi cu cuvinte şi cu fapte pe mine de tot netrebnic m-am făcut, şi prin lene dulceţilor vieţii cu voia rob m-am  făcut; ci, ca ceea ce eşti Maica iubitorului de oameni Dum­nezeu, cu iubirea de oameni, milostiveşte-te spre mine, pă­cătosul şi întinatul, şi primeşte rugăciunea mea, ce se aduce ţie din buze necurate; iar pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul cu îndrăznirea ta ca o Maică cuprinzând, roagă-L să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunătăţii Sale! Şi trecând greşealele mele cele nenumă­rate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lingă mine pururea ca o milostivă, milosârdă şi iubitoare de bine. Întru această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare, năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă. Şi în vremea ieşirii ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de acesta izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşatei judecăţi de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru moştean pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu, Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu harul şi cu iubirea de a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi  Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de  început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

RUGĂCIUNE DE ÎNDEPĂRTARE A FARMECELOR

Atunci când vrăjile sunt generalizate pe familie, casă, se zice rugăciunea de îndepărtare şi dezlegare a farmecelor şi vrăjilor: „ Î n numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune). Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, ... ; împărate Ceresc, Mângâietorule, ... ; Tatăl nostru care eşti în ceruri.... Apoi: Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie mă rog totdeauna, izbăveşte-mă din stricăciunea chinurilor mele (de 3 ori). Apoi spui Crezul , Psalmul 139, Psalmul 53, Psalmul 24, Apoi rugăciunea pentru sporul casei:   Prea Sfântă Treime, ceea ce eşti în cer şi pe pământ şi vezi toate ce-s pe pământ, eu nu mă pot odihni în casa mea, sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor mei care s-au sculat cu multă

RUGĂCIUNE PENTRU ÎMPĂCAREA CELOR ÎNVRĂJBIŢI

„O, Maică a lui Dumnezeu multpătimitoare, Ceea ce pentru curăţia Ta şi pentru nenumăratele suferinţe îndurate de Tine pe pământ, eşti mai presus decât toate fiicele pământului, primeşte suspinele noastre multîndurată şi ne păzeşte sub acoperământul milostivirii tale, căci alt adăpost şi solire caldă în afară de Tine nu avem, ci Tu, îndrăznire având către Cel născut din Tine, ajută-ne şi ne mântuieşte cu rugăciunile Tale ca fără de oprelişti să ajungem în împărăţia Cerurilor, unde împreună cu Toţi Sfinţii vom cânta Dumnezeului Celui în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” TROPAR  „Despietreşte inimile noastre cele învrăjbite, Născătoare de Dumnezeu, iar năvălirile celor ce ne urăsc le potoleşte şi toată strâmtorarea sufletului nostru o conteneşte. Ridicând ochii la Icoana Ta cea Sfântă ne umilim în faţa suferinţei şi milostivirii Tale pentru noi şi rănile Ţi le sărutăm, iar de săgeţile noastre care Te străpung ne înfricoşăm. Ci Tu, Maică Preamilostivă, nu ne

SE CITESC IMPOTRIVA VRAJMASILOR CARE TE ASUPRESC PSALMII

PSALMUL 3   1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;  2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "  3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.  4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.  5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.  6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.  7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.  8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.   PSALMUL 19   l. Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob.  2. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine.  3. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.  4. Dea ţie Domnul