Sfinte Părinte Efrem, amărăciunea în care mă aflu mi-a fost călăuză spre tine. Am auzit că vii grabnic în ajutorul celor care nu și-au aflat nici un rost pe pământ și de aceea te rog ia aminte și la mine, chiar dacă n-am nici un bob de credință. Am obosit să tot văd cum voia omului aduce atâtea urâciuni pe pământ și de aceea mi-am zis că, de fapt, Dumnezeu nici nu există. Cumplit este acest gând, dar mai cumplită este o lume fără Dumnezeu, în care totul alunecă spre moarte și nimicnicie. Este cu neputință ca moartea să fie sfârșitul a toate, pentru că, în adâncul lui, omul nu-și dorește niciodată să moară, ci să fie veșnic. M-am uimit mult aflând că tu ești viu, chiar dacă ai trăit acum cinci veacuri, însă minunile tale adeveresc că n-ai murit. Dacă tu ai biruit moartea, cu toate că ai fost ucis mișelește, înseamnă că până acum nu încetezi să-ți împlinești menirea pe care ți-a rânduit-o Domnul. Așadar, ai găsit o cale de a afla cu adevărat cine ești și care este rostul tău în ...
«Vă spun Eu vouă că pentru orice vorbă pe care o vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii» (Matei 12, 36) «Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.» (Efeseni 6, 12) "Cânta măi frate române pre graiul și limba ta, Și lasă cele streine ei de a și le cânta." Anton Pann