Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2015

Rugăciune către Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu

Bucură-Te, Privighetoarea Ce dulce viersuieşti întru rugăciune în limbile îngereşti, Cartea Cea necitită  de ochii omeneşti, Înfricoşătoare Ardere a focului iubirii dumnezeieşti, Lumina ce întraripează zborul serafimilor spre înălţimile dumnezeieşti, Icoană a tainelor mai presus de minte, Podoaba Bisericii Cea strălucită de razele rugăciunii, Pomul Cel duhovnicesc plin de roadele Luminii, Cortul vederilor duhovniceşti, Cărare sfinţită a rugăciunii luminoase, Oglindă a frumuseţii Raiului, cine poate să-Ţi culeagă Ţie laudă vrednică de mărimea desăvârşirii Tale? Cine poate să se apropie de Tine şi să oglindească în cuvânt frumuseţea virtuţilor Tale? Deşi ai fost chemată la cele cereşti de Cel Ce S-a întrupat din Tine, nu ne-ai părăsit pe noi, cei ce alergăm totdeauna la a Ta bunătate. Mai mult poţi a ne ajuta nouă cu rugăciunea, ca Una Ce stai înaintea Tronului Celui Preaînalt şi ceri pace lumii şi să ne răsară nouă mare milă. Nu-Ţi întoarce privirea dinspre noi, cei biruiţi de păcat,